Biblia 1914 (română istorică; ediția Sinodală)

1 Cronici 15

Citiți Biblia în versiunea sinodală din 1914. Limbajul și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă: Psalmul Păstorului este Psalmul 22 aici, nu Psalmul 23. Studiile Divine Threads în limba română vor fi disponibile în curând.

1Și ș’a făcut sieși casă în cetatea lui David, și a gătit loc sicriului lui Dumnezeu, și i-a făcut lui cort.
2Atunci a zis David: nu se cade să ridice sicriul lui Dumnezeu fără numai Leviții, că pre ei i-au ales Dumnezeu ca să ridice sicriul Domnului, și să slujească lui până în veac.
3Și a adunat David pre tot Israilul în Ierusalim, ca să ducă sicriul Domnului în locul, care i-a gătit lui.
4Și a adunat David pre fiii lui Aaron și pre leviți.
5Din fiii lui Kaat: Uriil căpetenia și frații lui, o sută douăzeci.
6Din fiii lui Merari: Asea căpetenia și frații lui, două sute douăzeci.
7Din fiii lui Gherson: Ioil căpetenia și frații lui, o sută treizeci.
8Din fiii lui Elisafat: Semea căpetenia și frații lui, două sute.
9Din fiii lui Hevron: Eliil căpetenia și frații lui, optzeci.
10Din fiii lui Oziil: Aminadav căpetenia și frații lui, o sută doisprezece.
11Și a chemat David pre Sadoc și pre Aviatar preoții și Leviții și pre Ioil, pre Uriil, pre Asea, pre Semea, pre Eliil și pre Aminadav.
12Și le-a zis lor: voi sunteți căpeteniile caselor Leviților, curățiți-vă voi și frații voștri, ca să aduceți sicriul Dumnezeului lui Israil, unde i-am gătit loc lui.
13Pentrucă mai nainte nefiind voi gata, ne-au tăiat în două Domnul Dumnezeul nostru pentrucă n’am cercat cu judecată.
14Și s’au curățit preoții și Leviții, ca să sue sicriul Dumnezeului lui Israil.
15Și au luat fiii Leviților sicriul lui Dumnezeu, cu drugi pre umeri precum le-a poruncit Moisì, cu cuvântul lui Dumnezeu după scriptură.
16Și a zis David căpeteniilor Leviților: puneți pre frații voștrii cântăreții cu organe, cu cobze, cu alăută și cu chimvale, ca să strige sus cu glas de bucurie.
17Și au pus Leviții pre Eman fiul lui Ioil și dintre frații lui Asaaf feciorul lui Varahia, și din fiii lui Merari frații lui, Etan feciorul lui Kiseu.
18Și cu ei frații lor cei de al doilea: Zaharia, Oziil, Semiramot, Ieil, Elioil, Eliav, Vanea, Maasia, Matatia, Elifena, Machellia, Avdedom Ieil și Ozia portarii.
19Și cântăreții: Eman, Asaf și Etan cu chimvale de aramă ca să facă să se auză.
20Zaharia, Oziil, Semiramot, Ieiil, Oni, Eliav, Maasea, Vanea cu cobze răsunătoare,
21Și Mattatia, Elifalul, Machenia, Avdedom, Ieiil și Ozia cu chitare cu opt coarde ca să sune tare.
22Și Honenia mai marele Leviților, povățuitor cântăreților, că erà priceput.
23Și Varahia și Elcanà portarii sicriului.
24Și Somnia, Iosafat, Natanail, Amasai, Zaharia, Vanaia și Eliezer preoții trâmbițau cu trâmbițile înaintea sicriului lui Dumnezeu, și Avdedom și Ieia portarii sicriului lui Dumnezeu.
25Și erà David și bătrânii lui Israil și căpetenile preste mii, mergeau să ridice sicriul legii din casa lui Avedarà cu bucurie.
26Și a fost dacă au întărit Dumnezeu pre Leviți a ridicà sicriul legii Domnului, au junghiat șapte viței și șapte berbeci.
27Și David erà îmbrăcat cu haine de vison, și toți Leviții carii ridicau sicriul legii Domnului, și cântăreții și Honenia povățuitorul cântăreților celor ce cântau; iar David aveà effod de vison.
28Și tot Israilul ducea sicriul Domnului cu strigare și cu glas de bucurie, cu trâmbițe, cu chimvale răsunătoare, cu alăute și cu cobze.
29Și a fost când a venit sicriul legii Domnului până la cetatea lui David, Melhol fata lui Saul, s’a plecat pre fereastră, și a văzut pre împăratul David săltând și jucând, și l-a defăimat pre el în inima ei.
Biblia 1914 (Ediția Sfântului Sinod; română istorică) — ediția tipărită din 1914 este în domeniul public. Transcriere digitală de contributorii Wikisource în română, sub CC BY-SA 4.0. Adaptarea textului biblic distribuit aici se oferă sub aceeași licență: au fost selectate cele 66 de cărți standard, au fost omise cărțile deuterocanonice și Psalmul 151, denumirile cărților au fost standardizate pentru navigare, iar identificatorul greșit al Psalmului 118:128 a fost corectat. Cuvintele Scripturii nu au fost rescrise. Atenție: limba și ortografia sunt istorice, iar numerotarea Psalmilor urmează tradiția ortodoxă. Psalmul Păstorului se găsește aici la Psalmul 22 (corespunde Psalmului 23 în KJV). Studiile Divine Threads în română vor fi disponibile în curând.